Intrastatul reprezinta sistemul de colectare si de evidenta a datelor statistice referitoare la comertul cu bunuri ce se realizeaza intre tarile din cadrul Uniunii Europene. In momentul in care o tara intra in Uniunea Europeana, intra automat si in circuitul unic european de bunuri, denumit si Piata Unica. Datorita acestui fapt, controlul vamal asupra fluxului de bunuri intre aceasta tara si celelalte tari membre dispare, iar agentii economici nu mai sunt obligati sa incheie declaratii vamale pentru bunurile comercializate.
Pentru ca operatiunile de verificare si strangere de date sa fie facil de utilizat, a fost creat si dezvoltat Sistemul Intrastat, ce are rolul de a strange informatiile necesare direct de la agentii economici, astfel incat sa se aiba in vedere o evidenta certa a cantitatii de bunuri ce se afla in circuitul unic, precum si calcularea indicatorilor macroeconomici ai fiecarei tari membre, dar si stabileste politici comune eficiente la nivelul intregii Uniuni Europene.
Sistemul Intrastat a fost pus in aplicare la data de 1 ianuarie 1993 la nivelui Uniunii Europene si are in componenta o serie de Regulamente valabile pentru toate statele membre UE. In Romania, Sistemul Intrastat a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, odata cu intrarea acesteia in Uniunea Europeana, si este obligatoriu pentru toti agentii economici ale caror importuri si exporturi de bunuri din si catre statele membre Uniunii Europene depasesc pragurile valorice stabilite pentru anul de referinta.
La momentul actual sunt in vigoare urmatoarele Regulamente:
Astfel, aceste Regulamente comunitare:
Regulamentele comunitare se utilizeaza pentru fundamentarea politicilor comunitare pe diferite domenii (comerciale, monetare, vamale), dar si pentru determinarea cotei din bugetul comunitar ce ii revine fiecarei tari membre.
Obligativitatea folosirii Sistemului Intrastat revine tuturor agentilor economici ce indeplinesc o serie de conditii:
Declaratia Intrastat trebuie completata de 3 categorii de agenti economici:
Pragurile valorice Intrastat reprezinta valorile pana la care agentii economici au posibilitatea de a face schimb de bunuri cu celelalte tari membre ale Uniunii Europene, fara sa aiba obligatia de a completa Declaratia Intrastat. Pragurile valorice Intrastat se stabilesc separat pentru fiecare flux in parte si pot avea valori diferite atat pentru importuri, cat si pentru exporturi de bunuri intre tarile membre ale Uniunii Europene.
Toate informatiile cu privire la pragurile valorice se publica anual in Monitorul Oficial la sfarsitul anului anterior celui pentru care pragurile valorice sunt in vigoare. Pragurile valorice Intrastat stabilite pentru anul 2013 sunt:
Agentii economici obligati sa furnizeze date Intrastat trebuie sa transmita in fiecare luna la INS, in format electronic, o Declaratie Intrastat in care sunt specificate importurile si exporturile in si din tarile membre ale Uniunii Europene.
O Declaratie Intrastat trebuie, obligatoriu, sa cuprinda urmatoarele informatii:
Agentul economic are responsabilitatea sa monitorizeze schimburile de bunuri intre tarile membre pentru a stii exact cand trebuie transmise Declaratiile Intrastat.
Pentru a se reglementa cat mai bine operatiunile de colectare a datelor direct de la agentii economici, s-a pus in aplicare legislatia nationala pentru Declaratia Intrastat, ce a fost actualizata pentru a fi in concordanta cu legislatia europeana pentru Declaratii Intrastat.
In Romania, legislatia pentru Declaratia Intrastat cuprinde:
Legislatia pentru Declaratia Intrastat, valabila in Uniunea Europeana, cuprinde:
Agentii economici care au depasit pragurile valorice in cursul anului au obligatia de a transmite Declaratia Intrastat incepand cu luna in care s-au depasit pragurile valorice. In cazul in care se depaseste unul cele doua praguri valorice, se va completa Declaratia Intrastat numai pentru acel flux pentru care s-a inregistrat depasirea valorica (import/export).
O Declaratie Intrastat se completeaza in fiecare luna utilizand aplicatii online puse la dispozitie de INS. Aceste declaratii se transmit numai la data stabilita conform legii in vigoare.
Declaratiile Intrastat se depun numai in format electronic. Nu sunt acceptate, sub nicio forma, Declaratiile Intrastat depuse pe suport de hartie!
Declaratiile Intrastat se trimit numai in format electronic si trebuie trimise INS-ului. Termenul limita de depunere a Declaratiilor Intrastat il reprezinta intotdeauna data de 15 a lunii urmatoare celei de referinta.
Exemplu: Declaratia Intrastat aferenta lunii februarie 2013 trebuie depusa pana la data de 15 martie 2013.
NU UITA !!! Declaratiile Intrastat se depun numai in format electronic ! Nu sunt acceptate, sub nicio forma, Declaratiile Intrastat depuse pe suport de hartie!
Importurile si exporturile de produse se realizeaza in cadrul Pietii Unice si numai intre tarile member UE:
Austria (AT), Belgia (BE), Bulgaria ( BG), Cipru (CY), Danemarca (DK), Estonia (EE), Finlanda (FI), Franta (FR), Germania (DE), Grecia (GR), Irlanda (IE), Italia (IT), Letonia (LV), Lituania (LT), Luxemburg (LU), Malta (MT), Marea Britanie (GB), Olanda (NL), Polonia (PL), Portugalia (PT), Republica Ceha (CZ), Romania (RO), Slovacia (SK), Slovenia (SI), Spania (ES), Suedia (SE), Ungaria (HU).
Declaraţia Intrastat se depune numai in format electronic. Declaratiile Intrastat se pot depune utilizand una din urmatoarele metode:
Nu se accepta comunicarea Declaratiilor Intrastat pe suport de hartie.
Declaratia Intrastat se depune fie numai in nume propriu, fie de o firma specializata in Declaratii Intrastat.
Se recomanda apelarea la firme specializate pentru a nu exista riscul nedepunerii la timp a Declaratiilor Intrastat. Astfel, se evita riscul de a plati sanctiuni pentru nedepunerea Declaratiei Intrastat la timp sau a depunerii Declaratiei Intrastat cu date incorecte sau incomplete.
Inregistrarea corecta si completa a Declaratiilor Intrastat, precum si depunerea la timp a acestora, sunt obligatorii. Se ofera sanctiuni pentru nedepunerea la timp a Declaratiei Intrastat, dar si daca datele transmite nu sunt conforme cu realitatea.
Conform Art. 10 din Legea Nr. 422/22.11.2006 constituie contraventie urmatoarele fapte savarsite de catre agentii economici:
Aceste contraventii se aplica persoanelor juridice si se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 7500 lei si 15000 lei.
Intr-o Declaratie Intrastat se declara urmatoarele:
In cadrul Declaratiei Intrastat nu se declara urmatoarele:
Pentru importurile si exporturile intre tarile membre, valoarea facturata a bunurilor importate sau exportate este exprimata in lei fara TVA sau accize. Daca tranzactia nu este insotita de o factura, valoarea bunului trebuie estimata folosind valoarea de piata a acestuia.
Apeland la noi veti beneficia de o serie de avantaje, cum ar fi: